Home » D:News » Premieră la Bucureşti. A fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de COVID-19

Premieră la Bucureşti. A fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de COVID-19

Premieră la Bucureşti. A fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de COVID-19
Publicat: 29.04.2020
Primul procedeu de donare de plasmă hiperimună cu aparatul de plasmafereză donat de o firmă privată prin Ministerul Sănătăţii a avut loc miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguină. Plasma va ajunge la pacienţii critici internaţi în secţiile de ATI din spitalele desemnate de Ministerul Sănătăţii.

Pe medici i-a ghidat un reprezentant din partea firmei care a donat echipamentul.

„Trece printr-un filtru şi ajunge direct acolo , este foarte bine, da! Acum sunt 100 de ml pe minut, acum avem 90, am dat. Partea roşie, pe care nu o scoatem, trebuie să se ducă undeva, şi se duce înapoi la dvs, ca să nu vă anemiaţi”, a precizat reprezentantul.

După aproximativ 40 de minute procedeul s-a încheiat.

Donatorul vindecat de COVID-19 este un tânăr din Capitală.

„Aparatul nu ne-a făcut probleme. Se face testarea, şi după aceea se îngheaţă, se congelează, se stochează, şi în momentul în care avem testul de anticorpi se dă la spitale”, a declarat dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Marţi au ajuns la Centrul de Transfuzie primii 3 donatori de plasmă, însă au donat prin procedeul clasic de donare de sânge.

Plasma colectată de la persoanele vindecate se va administra doar pacienţilor critici infectaţi cu COVID-19 cu vârsta de cel puţin 18 ani care se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat de Ministerul Sănătăţii în acest sens. Pacienţii eligibili trebuie să aibă o progresie rapidă a unei pneumonii severe şi este ventilat mecanic de mai puţin de 10 zile sau este în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice, potrivit Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...